Recenzie – Uneori sub clar de luna

Lumina lunii e periculoasă – alungă intimitatea întunericului şi scoate la iveală lucruri care ar fi mai bine să rămână ascunse…

Shelby este îndrăgostită de misteriosul Austin Bridges al III-lea, pe care l-a cunoscut într-o tabără de reeducare, cu o vară în urmă.
Acum, ea învaţă la Academia Steinfelder, o severă şcoală elveţiană pentru fete… ce poate fi mai rău de-atât?
Cum nu mai are nicio veste de la iubitul ei, Shelby este îngrijorată – mai ales că vede într-un tabloid o fotografie în care el apare alături de prinţesa pop a Europei.
Dar Austin nu este doar fiul unui star rock, ci şi un vârcolac sexy, iar legătura lui cu Shelby este mult mai puternică decât bănuieşte ea.
Austin reuşeşte să se strecoare la Steinfelder şi îi dezvăluie lui Shelby adevăratul motiv pentru care s-a ţinut deoparte în tot acest timp. Prizonieră în şcoală, din ce în ce mai conştientă de pornirile ei ancestrale, Shelby realizează că iubirea ei pentru Austin o va costa mai mult decât îşi imaginase vreodată.
Şi, în curând, va fi noapte cu lună plină…

Primul volum mi l-am achizitionat cu Bravo si m-a fermecat , nu il puteam lasa din mana si dupa ce l-am terminat vroiam mai mult . Volumul 2 l-am citit de saptamana trecuta si este absolut superb . Imi place stilul lui Heather Davis si tare mult mi-ar placea ca povestea sa continue .

Volumul este unul foarte subtire din pacate dar mai bine asa decat nimic . Am fost foarte fericita cand am vazut ca apare si la noi .

Shelby este trimisa la Academia Steinfelder de catre Iepuras ( mama vitrega ) , o scoala de reeducare pentru fete cu reguli foarte stricte . Shelby sta in fiecare seara la fereastra castelului uitandu-se la luna si cu gandul la Austin . Nu mi-a placut deloc de colega ei de camera , de la inceput am banuit ca ceva nu este in regula cu ea . Saraca Shelby trece prin multe peripetii pe la Academie si in cautarea lui Austin care incearca sa o contacteze . Mai multe nu va spun , va las sa descoperiti singuri .

Trebuie sa achizitionati volumul sau daca il aveti sa va puneti pe citit . Nu veti regreta !

In continuare am atasat 2 fan arturi cu care am partcipat la Readers Fan Art pe blogul Simonei . Sper sa va placa !

 

 

25 responses

  1. Am citit primul volum si m-a fermecat! Trebuie sa-l am si pe al doilea , dar vineri nu l-am gasit in librarie !

    Noiembrie 4, 2012 la 9:57 am

  2. am mai auzit de ea si ma intriga.as citi-o!

    Noiembrie 11, 2012 la 4:07 pm

  3. ador primul fan-art!!!

    Noiembrie 11, 2012 la 4:08 pm

  4. O iubesc pe Selena Gomez si da imi place fan artul realizat de tine, urmarind blogri inva cuvinte noi

    Noiembrie 11, 2012 la 5:30 pm

    • Ale

      De la o vreme mi-a revenit obsesia pentru Selena , dar nu stiu cat ma va tine=)) Si sincera sa fiu nici eu nu stiam inainte de fan-arturi.

      Noiembrie 24, 2012 la 9:10 pm

  5. Imi place recenzia ta insa cartea nu ma atrage plus ca este foarte subtire si scumpa

    Noiembrie 11, 2012 la 5:40 pm

    • iulia

      Eu am citit primul volum si mi-a placut foarte mult si am reusit sa il iu si pe al 2-lea dar la reducere😀

      Decembrie 24, 2012 la 10:17 pm

  6. Ale

    Hehe, eu am citit ambele volume , desi al doilea a fost cam scurtut😀 , dar mi-a placut pentru ca pana la urma s-a termnat bine. Sunt curioasa daca vor mai fi si alte volume:D

    Noiembrie 24, 2012 la 9:09 pm

    • ioana alexandra

      eu nu am auzit nimic de alte volume
      daca o sa mai scoata, poate o sa le iau(dar numai daca au pagini mai multe:D)

      Decembrie 14, 2012 la 5:37 pm

      • iulia

        Am citit pe blogul autoarei ca lucreaza la vol 3😀

        Decembrie 24, 2012 la 10:18 pm

  7. e un volum scurt, dar nu ma atrage ;)) nici zapada , nici coperta ..dar totusi il am acasa in format e-book poate o voi citii;))

    Noiembrie 26, 2012 la 10:55 am

    • Andreea

      E foarte draguta cartea,mai ales ca se poate citi repede si povestea este interesanta.

      Decembrie 25, 2012 la 7:27 am

  8. ioana alexandra

    am citit primul volum si a fost destul de , dar nu mi-am luat si volumul doi, deoarece are prea putine pagini si dupa parerea mea nu merita, mai ales la ce pret are..

    Decembrie 14, 2012 la 5:36 pm

  9. ioana alexandra

    in schimb imi place foarte mult fan art-ul numarul doi:X
    e absolut superb:X

    Decembrie 14, 2012 la 5:36 pm

  10. mie imi plac ambele fan arturi

    Decembrie 24, 2012 la 7:23 am

  11. Andreea

    Am citit cartea intr-o zi,deci practic am devorat-o.<3Imi place foarte mult cartea.

    Decembrie 25, 2012 la 7:26 am

  12. M-a surprins in mod placut si acest volum, iar Shelby e tare adorabila si amuzanta. Felul ei de a fi, curajul si determinarea au evidentiat un caracter puternic ce rar gasesti prin carti. Daca iepurasul aka mama vitrega malefica, mi-ar fi fost mie ruda nu m-as fi lasat pe mana unei asemenea fiinte si as fi fugit de mult de acasa:)) Insa Shelby s-a aratat independenta, isteata si plina de replici fermecatoare. Oricum a fost destul de surprinzator ca relatia dintre cele doua s-a imbunatatit si s-a dovedit ca tipa nu-i asa de scorpie.
    Iar Austin…Cu misterul ce-l invaluie si atitudinea aia atat de minunata m-a cucerit instantaneu. Povestea de dragoste dintre cei doi e sincera si foarte draguta, iar la inceput credeam ca Austin poate fii dat disparut, dar nu…si-a facut aparitia in cele din urma pe la mijlocul cartii si ca deobicei m-a lasat fara suflare.
    Chiar mi-ar placea sa citesc mai multe despre viata lui Shelby ca si varcolac, dar din pacate am vazut ca volumul trei nu a aparut si nici nu stiu daca exista vreo sansa sa mai apara😦

    Mai 11, 2013 la 2:30 pm

  13. De cand am terminat de citit “Nu plange sub clar de luna” mi-am dorit sa apara si continuarea deoarece sfarsitul m-a lasat cu o multime de intrebari fara raspuns.
    “Uneori, sub clar de luna” este continuarea pe care o asteptam.
    Mama vitrega a lui Shelby continua sa ii faca acesteia viata amara. Aceasta se gandeste ca Academia Steinfelder, o scoala foarte severa pentru fete, este alegerea perfecta pentru penultimul an de liceu al lui Shelby.
    Ca totul sa fie complet ea nu a mai primit nici o veste de la iubitul ei, Austin.
    Povestea de dragoste dintre cei doi este foarte draguta si abia astept sa citesc mai multe in volumul trei care a aparut luna aceasta si se numeste Always in shadow.

    Mai 24, 2013 la 6:55 pm

  14. Nu pot sa cred! Volumul trei a aparut? Oh, oare de ce nu am intrat pe pagina autoarei de pe goodreads? Eram asa convinsa ca nu voi avea parte de acea continuare epica:)) Ma bucur totusi ca a aparut, insa ma intristeaza gandul ca o voi citi cine stie cand. Momentan nu dispun de bugetul necesar achizionarii unor carti in engleza.

    Mai 24, 2013 la 7:37 pm

  15. Din pacate avem aceeasi soarta!!Sa speram ca va aparea si la noi cat de curand.(desi este posibil sa ramanem doar cu speranta:)))

    Mai 24, 2013 la 7:43 pm

  16. Nici cartile bestseller foarte cunoscute din Statele Unite publicate de exemplu in 2011 nu au aparut, da’ pai aceasta minunata carte:)) Pana sa ma lamuresc de transformarea lui Shelby in varcolac si care-i treaba cu calaretii aia ( apropo, autoarea a fost tare ”insipirata” cand i-a denumit asa) mai dureaza. Propun sa ne inarmam cu rabdare😉

    Mai 24, 2013 la 7:50 pm

  17. Da:)))cu foarta multa rabdare….
    Pana reusim noi sa citim volumul 3 sigur va aparera si volumul 4:))

    Mai 24, 2013 la 8:09 pm

  18. Nu cred ca va mai aparea si volumul 4. Am o presimtire ca va fi o trilogie si atata tot.

    Mai 25, 2013 la 6:13 am

  19. Sincer pe mine nu ma atrage dar e simpatica pentru cei care o adora.

    Mai 25, 2013 la 1:15 pm

  20. Am văzut pe goodreads că este și un al treilea volum😀 Sinceră să fiu, Uneori sub clar de lună mi s-a părut o carte slabă, nu m-a atras cu absolut nimic, însă gusturile nu se discută😀

    Iulie 23, 2013 la 1:53 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s