DEZVĂLUIRI DE SUCUB, volumul 6 din seria GEORGINA KINCAID Richelle Mead + PRECOMANDA

UN HAPPY-END PENTRU CEL MAI SIMPATIC SUCUB

Cop-Dezvaluiri-de-sucubDezvăluiri de sucub, ultimul volum al seriei, este mai mult decât un simplu romance paranormal despre escapadele unui sucub simpatic ─ este o carte despre dragoste, prietenie, intrigi, decepţii şi acceptare. Şi, deşi previzibil, sfârşitul aduce cu el răspunsul la multe întrebări şi dă sentimentul unei încheieri satisfăcătoare a poveştii Georginei.

De data aceasta, acţiunea are loc de Crăciun, şi Georgina lucrează part-time la un mall ca unul dintre elfii lui Moş Crăciun. Ea şi Seth sunt deja un cuplu, când, brusc, Georgina primeşte un ordin de transfer de la Seattle la Las Vegas. Slujba este una de vis, dar momentul nu este deloc potrivit pentru Seth, care nu îşi poate părăsi familia din cauza bolii cumnatei sale. În acelaşi timp, prietenilor Georginei li se par foarte ciudate condiţiile transferului şi decid să se implice ca să descopere ce se întâmplă de fapt. Iar Georgina află că s-ar putea să existe o problemă cu contractul ei…
Toţi prietenii Georginei sunt din nou prezenţi, fie că se întâlnesc la o seară de fondue, fie că participă la o competiţie de bowling organizată de Jerome împotriva rivalei sale. E un grup de prieteni veseli, toţi lucrători ai raiului sau iadului, mereu alături de Georgina atunci când ea are nevoie de ajutor, nişte personaje pitoreşti şi inedite ─ căci unde mai poţi găsi un demon ca Jerome, care a decis să umble prin lume cu înfăţişarea lui John Cusack, sau un înger beţiv precum Carter, care e întotdeauna îmbrăcat asemenea unui boschetar?
Intriga şi personajele unice, combinaţia de romance, aventură, mister şi umor fac din această serie o lectură fascinantă şi emoţionantă, o poveste mult prea bună pentru a fi ratată.

Cartea are 352 de pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este cartonată, iar preţul de listă 44,90 RON. La precomandă, veţi beneficia de 25% reducere şi transport gratuit.

precomanda

7 responses

  1. Cartea asta are 6 volume , autoarea aceasta are ceva cu numărul 6

    Aprilie 29, 2013 la 10:56 am

  2. @krisszu95shinny Hahaha, mare dreptate ai! Academia Vampirilor sase volume, seria asta sase volume si din cate am inteles Bloodlines, spin off-ul AV tot sase carti va avea.
    Poate Richelle Mead crede in numerologie cine stie:))
    Imi va fi un dor nebun de seria asta. Georgina era asa o tipa simpatica si amuzanta. Mi-au placut toate aventurile ei, toti prietenii sai, mai ales vampirasul Hugh si intr-un final am prins drag si de Seth ( insa tot Roman ramane preferatul meu, desi in prima carte si-a aratat adevarata fata).
    Am castigat ultimul volum la un concurs, deci astept sa intru in posesia ei si dupa ma bag la citit. Garantez ca la sfarsit o sa ma apuce lacrimatu’ si parerile de rau.

    Mai 11, 2013 la 3:07 pm

    • Deci, ai adorat seria asta. Poate voi da peste ea la biblioteca sa citesc cateva pagini si apoi sa ma regandesc in privinta achizitionarii sale.

      Mai 16, 2013 la 7:22 am

    • Posibil să creadă. Dar mi-ar plăcea să pun lăbuțele pe seria asta însă timpul nu îmi permite , povestea îmi pare cu lost girl , serialul acela de pe axn cu o zână, recomand serialul e foarte bun .

      Mai 30, 2013 la 5:21 pm

  3. Pe mine nu ma atrage aceasta serie. Nu am aplecat urechea la nimic pentru ca am auzit atat pareri bune, cat si rele si nu stiu pe care sa o cred. Totusi, ceva ma face sa nu o cumpar. Poate pentru ca seria AV nu a fost pe placul meu si mi-e teama sa nu se intample la fel si cu aceasta carte.

    Mai 16, 2013 la 7:20 am

  4. O serie superbă, pe care abia aştept s-o recitesc. O lectură plăcută şi interesantă.

    Mai 30, 2013 la 8:41 am

  5. Lacrimez puternic si totul datorita Georginei. Imi va fi un dor nebun de ea! Richelle Meade creaza cele mai superbe protgoniste si nu stiu cum se face, dar m-am atasat si de Georgi si de Rose, dar si de Sydney( ma bucur ca mai sunt 3 volume din Bloodlines deci am timp sa ma pregatesc sufleteste).
    Ca deobicei, volumul a fost magnific! Am aflat mai multe despre trecutul Georginei si ceva despre Seth ( care inca mi se pare antipatic, dar cred ca intr-o anumita masura imi va lipsi si el).
    Imi va lipsi Carter, Jerome ( cu tot cu infatisarea lui de fan infocat al lui John Cusack), Bastien, Roman si aventurile alea geniale.
    Iar ma apuca bocitu’:))

    Mai 30, 2013 la 4:35 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s